floarea soareluistemă naţională a Moldoveifloarea soareluifloarea soarelui






Products of Moldova

Adresa Ambasadei:

Zigfrīda Annas Meierovica bulvāris 14,
Riga, LV -1050, Latvia

Tel.: (+371 6) 735 91 60
Fax.: (+371 6) 735 91 65

E-mail: riga@moldovaembassy.lv

Dinastia Cantemireştilor

Dimitrie Cantemir

Dimitrie CANTEMIR, de doua ori domn al Moldovei, a jucat un rol deosebit de important in istoria Moldovei.

Nascut la 26.10.1673, si-a petrecut adolescenta la Poarta Otomana, unde tatal sau l-a trimis pentru a demonstra loialitate fata de turci.

Avind studii temeinice, in afara de instruirea obisnuita, care era data pe atunci copiilor de boieri, el studiase limba slavona, greaca si latina, teologia s.a., a continuat sa-si faca studiile la Constantinopol, atit la Inalta Scoala a Patriarhiei din acest oras, cit si la profesori particulari de formatie culturala europeana, in special bizantina si post-bizantina, cit si de formatiune cilturala orientala turco-arabo-persana.

Aflindu-se o perioada indelungata in capitala imperiului Otoman, circa 22 ani, tinarul Dimitrie a manifestat mult interes fata de istoria, cultura si civilizatia orientala, mai cu seama fata de cea turco-otomana. El a studiat filozofia, logica, istoria si teologia, geografia, muzica, medicina, folclorul, limbile, desenul si arhitectura.

Cunostintele acumulate in patrie cit si cele dobindite la Istanbul, in mediul unor mari personalitati ale culturii europene si orientale, au facut ca Dimitrie sa devina un om de aleasa pregatire intelectuala. El a elaborat un sir de mari opere dedicate istoriei, civilizatiei si culturii Tarilor Romane, intre care si Descrierea Tarii Moldovei.

Dupa toate probabilitatile Dimitrie Cantemir a manifestat interes fata de viata politica inca din copilarie, de pe cand tatal sau a urcat in scaunul Tarii Moldovei (1685). Minte agera si inteligenta, adolescentul Dimitrie era atent si iscoditor la tot ce se petrecea in jur, incepind cu ceremonialul de curte si terminind cu vizitele unor solii straine, urmarind mai cu seama tot ce tinea de relatiile cu Poarta Otomana. Astfel, incit dupa ce a reusit sa vada si sa inteleaga multe la curtea domneasca din Iasi, doar la varsta de 15 ani, indeplineste prima misiune “diplomatica” din viata sa, prin care trebuia sa apere intr-un fel interesele tatalui sau si ale tarii sale in capitala Imperiului Otoman. Aici el deveni cunoscut in cercurile cele mai inalte ale curtii si aristocratiei otomane, stabilind totodata legaturi cu reprezentanti diplomatici ai diferitor tari europene - ai Frantei, Rusiei, Olandei s.a. Este apreciat in cercurile inaltului cler ortodox, precum si in cele ale oamenilor de stiinta si de cea mai aleasa cultura din capitala Imperiului. Probabil, deja in acesti ani Dimitrie Cantemir incepe sa se gindeasca la cariera politica. Ca fiu de domn al tarii ce era, se vazu in drept de a-l urma pe tatal sau in tronul Tarii Moldovei, dupa ce acesta se stinse din viata in 1693. Cronicile autohtone, alte documente ale vremii il atesta pe Dimitrie Cantemir in scaunul domnesc doar pe parcursul lunilor martie-aprilie 1693. Dar fie ca era prea tanar, caci nu avea nici 20 de ani impliniti, fie din alte considerente, sultanul nu i-a inminat caftanul domnesc si prin urmare el fu nevoit sa renunte la tron. Evenimentul se epuiza fara careva urmari grave pentru Dimitrie Cantemir si revenind la Istanbul, continua cu mai multa rivna activitatile sale carturaresti.

In acelasi timp, framintarile si rivalitatile politice din centrul si estul Europei duceau la conflicte armate de proportii, in primul rind dintre Suedia si Rusia, evenimente fata de care nu ramane indiferent nici Imperiul Otoman. Aceasta conflagratie de durata si de mari proportii, care a intrat in istorie sub denumirea de Razboiul Nordic, le-a adus fata in fata pe cele doua mari puteri europene intr-o lupta decisiva in 1709 la Poltava. In iuresul acestor evenimente situatia politica se schimba cu o iuteala fulgeratoare. Dupa ce Carol al XII-lea, regele Suediei, suferi o infringere zdrobitoare din partea armatei ruse, care il avea in frunte pe tarul Petru cel Mare, situatia se complica brusc si pentru Imperiul Otoman, deoarece evenimentele s-au deplasat din zona Marii Baltice in cea situata in apropiere de stapinirile otomane din nordul Marii Negre. In conditiile cind Carol al XII s-a refugiat dupa calvarul de la Poltava in limitele Imperiului Otoman, linga cetatea Bender pe Nistru (tabara instalata la Varnita), iar sultanul acorda tot sprijinul regelui suedez, pericolul unei confruntari directe dintre Imperiul Rusiei si Imperiul Otoman devenise iminent. In asemenea conditii, Poarta Otomana cauta sa instaleze in tronul Tarii Moldovei un domn, in care sa aiba toata increderea. Dupa mai multe cautari si ezitari turcii il aduc in scaunul domnesc de la Iasi pe Dimitrie Cantemir, care aflindu-se de mai multi ani la Istanbul si fiind bine cunoscut in sferele politice cele mai inalte de la curtea sultanului, se considera ca merita toata increderea acestuia. Astfel, in imprejurari extrem de complicate Dimitrie Cantemir deveni domn al Tarii Moldovei la 14 noiembrie 1710.

Noul domn fu instalat in scaun, aflindu-se, pe de o parte, sub impresia declinului evident din acei ani a Imperiului Otoman, pe care il cunostea din interior, iar pe de alta parte, sub impresia rasunatoarelor victorii ale Rusiei asupra Regatului Suedez, unul dintre cele mai mari puteri militare ale Europei de atunci. Trecindu-si pe un plan secundar ocupatiile intelectuale carturaresti, noul domn moldovean a inceput sa se ocupe cit se poate de temeinic de treburile tarii. In scurta vreme cauta sa-si apropie boierimea, careia incearca sa-i impartaseasca planurile sale de izbavire a Tarii Moldovei de stapinirea otomana cu sprijinul armelor imparatiei crestine a lui Petru cel Mare, putere, care se impusese cu atita stralucire in fata Europei de atunci. Fie sub influenta concluziilor proprii de mare declin a Imperiului Otoman, fie sub influenta unor personalitati politice, cum ar fi, de exemplu ambasadorul Rusiei la Istanbul P.A. Tolstoi s.a., Dimitrie Cantemir ajunge la convingerea ca s-au creat cele mai favorabile imprejurari de a scoate tara de sub stapinirea turcilor otomani, in alianta cu cea mai mare putere crestina ortodoxa de atunci – Imperiul Rusiei. In scurta vreme, Dimitrie Cantemir stabileste legaturi cu tarul Petru I in vederea incheierii unei aliante antiotomane. Ca urmare a tratativelor secrete dintre cele doua parti este intocmit la Lutk la 13 aprilie 1711 un tratat de alianta. Se admite, pe deplin intemeiat, ca textul tratatului a fost elaborat de Dimitrie Cantemir si remis lui Petru I de catre trimisul Moldovei – Stefan Luca. Aprobat de tar, documentul a fost promulgat sub forma unei diplome date de catre tarul Rusiei domnului Tarii Moldovei.

Tratatul de la Lutk insera 17 articole. In primul articol se stipula ca tarul ia “sub obladuire” pe domn si intreg poporul tarii. Dupa scuturarea stapinirii otomane Moldova va inceta sa plateasca tributul si alte dari Portii, se restabileau hotarele vechi ale Tarii Moldovei de pina la instaurarea dominatiei otomane (tinuturile din sud-estul Moldovei pana la Marea Neagra si Dunarea de Jos cu cetatile Tighina, Cetatea Alba si Chilia). In continuare se arata ca Moldova urma sa treaca sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea teritoriala a principatului si se obliga sa nu se amestece in treburile lui interne. Scaunul domnesc era rezervat dinastiei Cantemirestilor, actiune prin care Moldova trebuia sa devina o monarhie absoluta si ereditara. Dupa unele aprecieri, Tratatul de la Lutk este un model de prudenta si abilitate diplomatica, prin care Dimitrie Cantemir urmarea obtinerea independentei si integritatii teritoriale a Moldovei. Tratatul, insa, a fost tradus in viata doar partial, deoarece Campania de la Prut, care a urmat in vara anului 1711, nu s-a incununat de succes si el s-a vazut nevoit sa paraseasca patria impreuna cu 4 mii consingei (multi boieri cu familiile lor). In aceste conditii s-a realizat doar punctul Diplomei, conform caruia in caz de esec tarul urma sa-i ofere lui Dimitrie Cantemir, familiei sale si adeptilor sai loc de refugiu in Rusia unde au fost create toate conditiile de viata si compensate averile pierdute.

Astfel, primind in dar de la tarul rus mosii in apropiere de Moscova unde a intemeiat un sat Dimitrievca, precum si unele averi imobile in Moscova si Petersburg, se ocupa mai multa vreme de treburile sale carturaresti, de educatia si instruirea copiilor sai, mai ales a lui Antioh (nascut in 1708 la Istanbul), precum si de treburile gospodaresti, amenajarea mosiilor, construind chiar si o biserica dupa un proiect propriu.

In lunile de iarna se afla mai mult in casele de la Moscova, unde lucra intens la mai multe din operele incepute cu ani in urma, fie in Moldova, fie la Istanbul, coresponda cu tarul, cu alti demnitari rusi, cu oameni de stiinta, mai cu seama de origine germana, care se stabilisera intr-un numar destul de mare la Petersburg in institutiile de invatamant si de cultura, create in mare parte din initiativa personala a lui Petru I. In special pin intermediul acestora, Dimitrie Cantemir incepe sa fie cunoscut in mediile stiintifice si academice din Germania, mai mult la Academia de Stiinte din Berlin. respectiv, aici incep sa fie cunoscute unele din operele sale, atat ce tineau de istoria, cultura si civilizatia poporului sau, cat si de cea a civilizatiei orientale turco-arabo-persane. Aceasta faima de savant orientalist de vasta cultura intelectuala, si de autor al unor lucrari ce prezentau mare interes pentru oamenii de stiinta din Europa de atunci, i-au determinat pe savantii germani, aflati in serviciul tarului, sa-l propuna in 1714 sa fie ales membru titular al Academiei din Berlin la Sectiunea stiintelor orientale.

Dimitrie Cantemir se stinge din viata la 21 august 1723 la mosia Dimitrievca, fiind inmormantat in biserica construita de el la manastirea greceasca Sfantul Nicolai din Moscova. Astfel, s-a incheiat viata uneia dintre cele mai mari personalitati a culturii si spiritualitatii nemului, de la hotarul sec. al XVII-XVIII.

Dimitrie Cantemir este apreciat, ca unul dintre cei mai de seama titani ai civilizatiei si spiritualitatii moldave din toate timpurile – un adevarat creator genial, care ne-a lasat drept mostenire valori carturaresti de prim rang in cultura europeana. Forta sa creatoare s-a manifestat cu aceeasi putere si intensitate in asa domenii ale cunoasterii stiintifice cum ar fi: istoria, literatura, etnografia, muzica, teologia, orientalistica, filozofia, logica, geografia, cartografia s.a. Astfel, Dimitrie Cantemir a fost un savant de o larga formatie enciclopedica, fiind mult apreciat in cercurile savante ruse si vest europene, atat in timpul vietii cat si dupa trecerea in nemurire.

Prin vasta sa mostenire stiintifica si culturala Dimitrie Cantemir si-a inscris numele printre cele mai importante personalitati ale culturii si stiintei europene.



Antioh Cantemir

Antioh CANTEMIR s-a nascut la 10 septembrie 1708, la Constantinopol. Dupa mama, Casandra Cantacuzino, el este urmas al imparatilor bizantini. Pana la varsta de sapte ani a avut acasa invatatori greci, pe care i-a schimbat Ilia Ilinski, student proeminent al Academiei (devenit pe urma si el om de litere), iar incepand cu anul 1724, dupa moartea tatalui sau, Antioh a intrat la Academia de Stiinte de la Sankt-Petersburg unde a frecventat cursurile de matematica, fizica, istorie si filozofie morala. In anul 1725 s-a hotarat sa faca o cariera militara si peste trei ani a primit gradul de porucic (locotenent). Tinandu-se cont de calitatile deosebite si de pregatirea pe care o avea, in decembrie 1731 a fost numit ambasador la Londra. Peste hotare, Cantemir s-a aflat 12 ani (incepand cu anul 1738 a devenit si ambasadorul in Franta), remarcandu-se ca un diplomat talentat.

Primele sale opere literare au fost traduceri si cantece de dragoste care s-au bucurat de o mare popularitate printre contemporani, dar care nu s-au pastrat. Prima lucrare publicata a fost "Simfonia pentru Psaltire" (un indrumar si comentariu la psalmii lui David) din anul 1727. Trei ani mai tarziu, Antioh Cantemir traduce tratatul "Convorbire asupra pluralitatii lumilor" de Fontenelle, cu comentariile lui, care promova ideile heliocentriste ale lui Copernic. Interesant este faptul ca traducand aceasta opera a celebrului autor francez, Cantemir a fost nevoit sa inventeze neincetat cuvinte si expresii noi, neexistand corespondente in limba rusa. Academia din Petersburg deseori aproba aceste experiente. Lucrarea a fost publicata in 1740 si interzisa de autoritatea bisericeasca in 1756.

Cantemir a mai scris epigrame si fabule, a facut traduceri din poezia antica (Anacreon, Horatius). La Paris el s-a apropiat de Voltaire si Montesquieu, a tradus "Scrisorile persane" ale celui din urma. Cantemir a mai fost autorul "Tratatului asupra prosodiei rusesti".

Dar cele mai importante s-au dovedit peste timp cele noua satire scrise de Antioh Cantemir intre anii 1729 si 1739. Folosind forma poetica clasica (Horatius, Boileau) el a umplut-o cu un continut autohton. In acest sens, poetul nu s-a limitat la a lua in deradere vicii omenesti abstracte cum ar fi bigotismul, avaritia, ipocrizia, marea risipa, lenevia etc., dar cu o libertate de gandire si un curaj nemaivazute pana atunci, a aratat cu degetul spre cei care erau vinovati in viata rusa contemporana, demascand nobilimea care cerea functii si mosii numai pentru statutul ei social, revoltandu-se impotriva celor care vroiau sa intoarca Rusia de pe calea reformelor, denuntand judecatorii care iau mita si mosierii care se comporta brutal cu taranii lor. A biciuit in egala masura ignoranta, betia si superstitiile, considerand ca acestea sunt principalele cauze ale tuturor necazurilor poporului rus.

Cantemir a fost primul scriitor rus care a afirmat ca omul reprezinta o valoare prin el insusi, indiferent de apartenenta sa sociala. Rasunetul cetatenesc al poeziei sale reprezinta una dintre cele mai valoroase contributii ale lui Antioh Cantemir, insusi cuvantul "cetatean" (in ruseste, "grajdanin") fiind introdus in circuitul literar rus tocmai de el.

Antioh Cantemir a murit la 31 martie 1744, la Paris, in varsta de numai 35 de ani. Si-a dorit din tot sufletul sa se intoarca acasa, dar boala crunta nu i-a permis acest lucru. Poetul a fost inmormantat la manastirea Nikolski (Sf.Nicolae), de la Moscova, alaturi de parintii lui.