floarea soareluistemă naţională a Moldoveifloarea soareluifloarea soarelui


Privatization




Adresa Ambasadei:

Zigfrīda Annas Meierovica bulvāris 14,
Riga, LV -1050, Latvia

Tel.: (+371 6) 735 91 60
Fax.: (+371 6) 735 91 65

E-mail: riga@moldovaembassy.lv

Ştiri ale politicii externe a Moldovei

Grecia susține parcursul european al Republicii Moldova

Grecia susține parcursul european al Republicii Moldova

11 octombrie, Atena – Dezvoltarea dialogului politic și comercial-economic bilateral, intensificarea parteneriatelor între instituțiile legislative, guvernamentale, mediul de afaceri, academic și societatea civilă vor contribui la aprofundarea relațiilor între Republica Moldova și Grecia. Constatarea a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, și  vicepreşedintele Parlamentului Republicii Elene, Marios Georgiadis, după întrevederea de astăzi la Atena.

În cadrul întrevederii, Tudor Ulianovschi și Marios Georgiadis au avut un schimb de opinii privind evoluţia relaţiilor moldo-elene, agenda dialogului politic bilateral şi pe dimensiunea comercial-economică, fiind menționat că de la stabilirea relaţiilor diplomatice până în prezent, raporturile bilaterale dintre Republica Moldova şi Republica Elenă au cunoscut o dezvoltare armonioasă şi un nivel de cooperare în creștere.

În context, șeful diplomației moldovenești a accentuat interesul autorităților Republicii Moldova în extinderea și aprofundarea relațiilor moldo-elene pe toate dimensiunile, inclusiv prin susținerea eforturilor îndreptate spre realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a țării, realizarea obiectivelor din cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – UE și DCFTA. ”Republica Moldova a pășit ferm pe traseul european, obținând regimul liberalizat de vize pentru cetățenii săi și semnând Acordul de Asociere, care include și DCFTA, anume pe durata preşedinţiei Republicii Elene a UE. Acest fapt constituie încă o materializare a sprijinului important din partea Greciei pentru avansarea Republicii Moldova pe calea europeană, precum şi o reafirmare primită cu gratitudine a susţinerii tradiţionale de care beneficiază țara noastră din partea statului elen”, a accentuat Ministrul Tudor Ulianovschi.

Referindu-se la cooperarea pe segmentul legislativ, Tudor Ulianovschi a apreciat nivelul avansat al cadrului juridic dintre două state, menționând semnarea pentru moment a 24 de tratate bilaterale și negocierea altor nouă. Totodată, șeful diplomației moldovenești a solicitat sprijinul vicepreşedintelui Parlamentului elen pentru reluarea cât mai curând a negocierilor asupra Acordului bilateral în domeniul securităţii sociale, care are o importanță majoră pentru comunitatea cetățenilor moldoveni stabiliți sau aflați la muncă în Grecia.

La rândul său, vicepreşedintele Marios Georgiadis, a reiterat susținerea autorităților elene a parcursului european al Republicii Moldova și proiectelor de dezvoltare durabilă a țării, inițiate de Guvernul de la Chișinău, exprimându-și convingerea că extinderea și aprofundarea relațiilor bilaterale va aduce beneficii ambelor state și cetățenilor lor. ”Ca o țară parteneră, Grecia este aproape de Republica Moldova din momentul semnării Acordului de Asociere cu UE, acordând tot sprijinul necesar în realizarea obiectivului strategic de integrare europeană a țării. Și în continuare Republica Elenă va susține deplin parcursul european al Republicii Moldova”, a accentuat vicepreşedintele Parlamentului Republicii Elene în dialogul cu Ministrul Tudor Ulianovschi.

La întrevedere a participat președintele Grupului parlamentar de prietenie moldo-elenă, Nikolaos Yegoumenidis, membrii comisiilor Politică Externă și Apărare din parlamentul Greciei.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, întreprinde, în perioada 11 – 12 octombrie curent, o vizită de lucru în Republica Elenă.